|
Poezia sevrotica
Al. Cistelecan
Sevrajul incepe sa fie ceva la moda. Daca nu neaparat ca stare, zic asa, desi, practic, el e o actiune, o terapie, dar atat de traumatica incat aproape ca desemneaza o conditie. Nici nu stiu daca nu cumva doctorii nu i-au gasit deja un nume celui pus la astfel de cazne; bunaoara, sevrotic, cel putin ca titlu de carte. Mai acum cativa ani (mai precis in 2004) cu acest titlu a debutat (la editura Romghid), si tot in poezie, targumureseanul Laurentiu Blaga. A fost insa un debut atat de discret incat fara indoiala ca Rita Chirian nici n-a auzit de el, asa ca nu si-a facut probleme sa-si boteze si ea debutul tot Sevraj*. Si bine a facut, caci ar fi fost pacat ca un asemenea titlu sa se piarda in anonimat; mai ales ca el marcheaza deodata o dependenta clinica si o frustrare atat de acuta incat nu poate fi echivalata decat ca stare maladiva simultan imploziva si exploziva, ceea ce-i foarte recomandabil ca materie poetica; dar si mai ales pentru ca el denota un complex traumatic ce poate fi derivat de la multe: bautura, narcotice, tigari (pe acesta il stiu bine si se zice ca-i cel mai bland; imi pot inchipui cat de spasmatice sunt celelalte), femei (exista si femei-drog, chiar daca nu prea multe) si alte vicii. Unde mai pui ca, pe fond, suntem cu totii niste sevrotici, chiar si cei fara vicii, daca tinem cont de faptul ca primul sevraj si inca unul obligatoriu pentru toata lumea e tocmai intarcatul. Iar despre peripetiile nefaste ale acestui sevraj originar psihanaliza spune atatea si toate rele incat nu poti sa nu te ingrozesti de memoria profund ranita si inca fara vina a fiecarui adult dat ca normal. Pe de alta parte, poezia noastra e plina de sevrati, cu toate ca nu era tocmai acesta conceptul sub care erau stransi in categorie aparte. Nu erau, de-o pilda, toti samanatoristii dezradacinati si instrainati amarnic de matca si de vatra niste sevrati? Asa ca, pe buna dreptate, vorbeste Mircea A. Diaconu despre sevrajul Ritei Chirian (in "Contrafort", 7-8/2006) ca despre o "mica epopee a asumarii rupturii", caci sevrajul nu e decat capatul final al stravechii dezradacinari (rupturi, de!) samanatoriste; e, deci, desi nu arata numaidecit, din aceeasi clasa izomorfa. Prin urmare, la crunta trauma psihosomatica personala se mai adauga si traditia romaneasca de patimire, care ridica si ea complexitatea acestui complex, ducandu-l pana la marginile martiriului (laic, fireste, un fel de martiriu de pacatos; da-n fond exista si un indice de cainta in sevraj, nu numai unul de violenta; si-n plus, orice sevraj e si curatire spirituala, nu doar cura trupeasca). Ma opresc aici, pentru ca rezulta deja multumitor ca sevrajul, pe cat e de nesuferit pentru om, pe atat e de indicat la poeti (nu neaparat ca experienta, ci doar ca materie de stare si viziune).
Atrocitate si furie
Cum arata sevrajul Ritei Chirian ne spune, primul, Andrei Terian, intr-o zice Gellu Dorian in "Convorbiri literare" (6/2006) "postfata foarte buna". E foarte buna, intr-adevar (si partizana numai cat se cuvine), si poate tocmai de aceea, in afara acestei mentiuni, n-o mai pomeneste nimeni. Citind cateva comentarii despre carte, am priceput si de ce: nu se facea sa fie si citata, si prelucrata; problema era ori/ori. Si toata lumea a ales solutia mai nobila. Da acuma, daca postfata tot exista si e foarte buna, n-are rost sa ne tot facem ca n-o bagam in seama. Primul merit al Ritei Chirian, zice Terian, e unul oarecum de contrast sau de diferenta, vazand ca poeta nu mizeaza, cum face cam tot poporul tinar (si nu numai) feminin, pe "lirismul secretiilor (lacrimale sau menstruale)". Nu mizeaza, dar mai apeleaza (o recunoaste si Terian), caci nu era ca tinerele poete, in frunte cu Rita Chirian (sau cu, maian, Violeta Ion), sa treaca brusc la calugaria deplina. Avem si-aici ceva sex poetic (si tot cam de felul detracat si dezamagit), numai ca nu dus la exhibitionism si la parada de pandalii. Ar fi fost, de altminteri, nefiresc sa lipseasca si asta nu din pricini de conjunctura (biografica si de trend, sa zicem), ci din cauza structurii imaginative: imaginarul Ritei Chirian e numaidecit concret si grotesc (dar grotesc la modul sarcastic, nu euforic; ceea ce inseamna ca grotescul e aici o etica aflata in polemica), astfel incit el apare ca spontan visceralizant; visceralizant nu doar cand e vorba de toposuri corporale, ci si atunci cand e vorba de altele, mai improprii senzualizarii imediate si violente. Un imaginar care visceralizeaza cu spontaneitate e, intr-un fel, de la sine sarcastic: el nu imnifica, ci denunta, nu eufemizeaza, ci caricaturizeaza. Iar asta presupune o predispozitie negativa atat fata de propriile stari, cat si fata de ipostazele lumii, vazute, si unele, si altele, in "cadere", in diformitate, in repugnanta; nu o predispozitie compasionala, tandra, ci una de sanctiune. Avem de-a face, aici, cu o cenzura, in fond, estetica a lumii (si sinelui), provocata insa de o spaima existentiala capilara. De aici se trag reportajele de atrocitate (sau "viziunile expresioniste", cum le zice Mircea A. Diaconu) ori de frison, care utilizeaza "descriptia" (nu minimalista, ci, din contra, exaltata) ca exorcizare. E drept ca Rita Chirian braveaza si pareaza, dar provocarile ei sunt pure epifanii de panica si conspecte de trauma: "Intr-o zi am sa scriu totul si apoi am sa-mi jupoi poezia de trup ca pe o/ coaja gretoasa am sa urlu doua-trei cuvinte fatale si lungita in nebunie/ ca pe o plaja fierbinte am sa dau din picioare am sa inot pina la un/ tarm enigmatic indepartat de orice iubire// oricat m-as chinui sufletul ramine pasare schiloada". O furie imaginativa suplimentara se simte adesea in poemele Ritei Chirian, dar poate ca ea e folosita la efectul de pregnanta; nu cred ca era nevoie. Poate ca n-o fi Rita Chirian chiar atat de talentata cum zice Gellu Dorian (adicatelea "cat toate colegele sale de poezie la un loc"; nu-ncape vorba ca, macar pentru credibilitate, nu i-ar fi stricat acestei afirmatii putin frau, de nu chiar o drastica zabala), dar sigur ii ajunge cat e.
* Rita Chirian, Sevraj, Editura Vinea, 2006
Acest articol este disponibil integral.
Comentarii
|
Cautare
Editorial
Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......
citeste tot
|
