|
Autenticismul de computer
Al. Cistelecan
Computerul a facut mare impresie la poetul roman; atat de adanca incat acesta nu mai izbuteste sa-si revina din uimire. Aproape ca nu se mai afla poet roman care, nu sa-l foloseasca la ce-i trebuie, dar sa nu se joace uluit si coplesit de posibilitati si sa nu faca din el un fel de mistica instrumentala. Cel putin prin cartile celor mai tineri (dar curentul avanseaza si spre venerabili), computerul se bate de la egal la egal cu iubita nu numai la cantitatea tematica, dar si la intensitatea devotiunii; asta, deocamdata, caci sansele sunt evident de partea lui. (Si vorbesc aici doar de sansele asa-zicand strict tehnice: iubita mai imbatraneste, mai scapata, pe cand computerul devine tot mai performant.) Mistica asta romaneasca de computer nu seamana decat cu mistica americana de automobil, cea de pe vremurile de inceput ale altei revolutii, vremuri in care, dupa spusa lui Faulkner, "americanul nu-si iubeste decat automobilul: nu primeaza nici nevasta, nici copilul, nici tara, nici chiar contul in banca // automobilul a devenit simbolul nostru sexual national." Si nu-ncape vorba ca, in materie, computerul nu prezinta mai putine valente. Macar pe moment fascinatia lui a devenit necrutatoare cu poetul roman. Multora dintre ei, daca li s-ar lua computerul, li s-ar lua ceva mult mai grav decat talentul.
De buna seama ca Grigore Soitu nu-i in fruntea listei de fanatici dramatic dependenti si convertiti. Dar tocmai pentru ca el o fi fiind mai moderat e un caz mai expozitional, chiar daca nu si eclatant. In plus, Grigore Soitu de la bun inceput, inca de la Anticulinare-le din 1996, s-a aratat poet pus pe experiment, pe testarea limitelor pana la care poate fi impins textul poetic fara primejdia deplina a exonerarii lui totale de lirism. Iar visul cel mare al poetilor de experiment e cum sa faca ei literatura fara s-o scrie; unii s-au crezut in stare a o desena, altii au pus chiar culoarea la treaba, dar tot n-au scapat de ceea ce visau sa scape: de scris. O buna metoda experimentala a fost, dintotdeauna, sa-i pui pe altii sa scrie in locul tau. Metoda s-a mai practicat si in trecut (incepand cu scrisul la doua maini), dar posibilitatile trecutului erau jalnice fata de cele oferite azi de computer. Azi orice reuniune de computer, orice chat dau rezultate poetice imediate; si cu avantajul de a fi fapte autentice, luate din viata, fara prelucrari instrainatoare de arta; e ca si cum viata s-ar muta direct in pagina, fara nicio mediere. Mare pacat de Camil Petrescu! Sa fi prins el era computerului si a sanselor date de acesta si atunci sa fi vazut estetica a autenticismului si a anticalofiliei! Pentru ca, atunci cand e nestrunit, computerul profeseaza de la sine o estetica autenticista si anticalofila, transcriind abrupt fragmente de viata. Cum sunt cateva, desigur demonstrative (de vreme ce se reproduc si cele spuse de computerul insusi, din oficiu), si in Spam*-ul lui Grigore Soitu: "Sorin Dinco appears to be offline and will receive your messages after signing in. You can also send a message to Sorin Dinco"™s mobile device // gs: esti online? Buzz!!!/ sd: salut, grig/ sd: hooo/ gs: bine ca pot vb cu tine putin" etc. etc. si urmeaza, fireste, o discutie de viata din care reiese ce probleme au oamenii, dar, mai ales, ce miracol e computerul (sa punem doar cazul ca discutia ar fi fost la telefon si pe loc realizam cat ar fi trebuit apoi poetul sa lucreze la transcriere; asa, click si gata!) si cum face el arta autenticista taind direct din viata. E limpede ca, de la sine, computerul are geniul poeziei autenticiste.
E insa o exagerare - si chiar mare - sa lasam impresia ca Grigore Soitu e un simplu exploatator al talentului nativ al computerului. La drept vorbind el scrie mai mult decat altii in propria-i carte si a facut autenticism chiar dinainte de a avea computer. E drept ca, dupa aceea, l-a facut mai lesne si mai sofisticat, dar de pornit a pornit oarecum pe jos de la efectul de autenticitate. Si cum, pe cat bine se stie, nimic nu e mai autentic decat harababura (ordinea si armonia fiind intotdeauna suspecte de fals), in ambele carti de dinainte (adica si in Addenda de la Dacia, 2002, si in Anticulinare, dar mai cu metoda si randament in cea dintai) Grigore Soitu a cultivat un fel de harababura orchestrata care miza pe amestecul de limbaje si discursuri, coduri si voci. Pe buna dreptate insa tot acest vacarm de formule (ba parodiate, ba asumate cu distanta cuvenita) si tot acest spectacol de limbaje, regizat anume haotic, i se parea lui Cornel Moraru (in Cuvintul inainte la Addenda) ca facand parte dintr-un "text unic interactiv". Cu atat mai interactiv, fireste, cu cat discursurile practicau modalitati mai incompatibile si cu cat verva inventiva se proba mai cu seama in diversificarea cat mai stridenta a acestor tipuri discursive. Numai un nucleu dur de lirism putea rezista la actiunea de centrifugare la care l-a supus Grigore Soitu.
In Spam, Soitu e mai domesticit, mai vizibil unitar (decat in celelalte carti, nu fata de alti poeti) si cu nostalgii scoase la vedere de sub prestidigitatia discursiva. Si cum marile nostalgii se leaga de autenticitate (a trairii si vorbirii, deopotriva), nu se putea ca nostalgia lui Soitu sa fie alta decat cea a limbii inocente si mirabile: "am sa vorbesc in limba mirunei/ o elfa, un spiridus atat de mic/ o cescuta plina cu lapte/ care ma-nvata sa ganguresc". Pe moment, Grigore Soitu sta intre doua miracole: al computerului si al paternitatii. Dar cum esteticile autenticiste ale celor doua miracole sunt diferite, e de asteptat ca unul sa primeze. Eu as paria pe al doilea.
* Grigore Soitu, Spam, Editura Brumar, Timisoara, 2007
Acest articol este disponibil integral.
Comentarii
|
Cautare
Editorial
Tanarul scriitor
Am participat de curand la cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori (desfasurata intre 15 si 17 mai la Alba Iulia, avand revista Cuvantul printre partenerii media); ironia sortii a facut ca prezenta mea la aceste manifestari sa fi inceput abia odata cu editia de anul trecut, dupa implinirea varstei de 35 de ani. ......
citeste tot
|
